Câte ceva despre identitatea fiinţei creatoare şi a omului din era globalizării, a războiului informațional și a cataclismelor digitale. Acest Om, sfidând deopotrivă și post-modernitatea, și post-adevărul, este stimulat să încerce extrapolările cele mai diverse şi neaşteptate, între arhetipuri, limbi, identităţi naturale sau paradoxale, familii spirituale, culturi, filosofii, universuri şi civilizaţii; pe de altă parte, codurile de lectură la care post-hipnotismul face apel presupun acceptarea existenţei în simultaneitate, în transdisciplinaritate, a mai multor universuri, până la universul TOT, a mai multor niveluri de realitate, de fiinţă şi de imaginar, deci şi de literaturitate. Omul post-hipnotic este o fiinţă parțial salvată – prin artă – de la transa actuală a existenţei din epoca globalizării și a războiului hibrid, într-o mediumitate care setează prin hipnoză toate ipostazele esențiale ale fiinţei lui culturale, politice, sociale, lingvistice, militare şi (nu în cele din urmă, din ce în ce mai puțin) biologice. Poezia se relevă, încă o dată, prin sondarea unui nivel intuitiv dar vital al cunoașterii, ca fiind cea mai complexă formă de comunicare, devenind ultima redută – ultimul elixir semantic de supravieţuire, deopotrivă a omului și a cuvântului.